„Spune-ne cu cine te-ai măritat ca să-ți zic în ce te-ai metamorfozat.”
Mai este Shakespeare contemporanul nostru? Aceasta-i întrebarea. Problemele abordate de către autor în piesele sale mai reprezintă un subiect de interes pentru publicul din 2024? Răspunsul tinde să fie un „Da” indiscutabil, indiferent de persoana pe care o întrebăm. Problema e de altă natură. Îl mai putem aborda pe Shakespeare fără să intervenim asupra textelor sale sau este necesar să le actualizăm? Să le rescriem și să le aducem mai aproape de spectatorul modern? În ce măsură mai empatizăm astăzi cu grijile lui Lady Anne în fața tiraniei regelui? În ce măsură mai recunoaștem eroii lui Shakespeare în omul de rând al secolului XXI?
Conform unei vorbe istețe: „Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba.”, istoria se repetă constant, oricât avem impresia că facem lucrurile altfel. Nu ne mai putem astăzi confrunta cu un Richard excentric care își trage în țeapă supușii la prima greșeală, dar asta nu înseamnă că popoarele nu mai pot fi este asuprite, că oamenii nu mai pot fi executați de conducători iluștri, mânați de dorința altruistă de a-l ajuta… Dar să revenim la oile noastre.
„Scorpia neîmblânzită”, în regia Letei Popescu de la Teatru Național din Cluj este o rescriere colorată a piesei lui Shakespeare. „Îmblânzirea scorpiei” este probabil cea mai nefeministă și neprogresistă piesă a marelui dramaturg. Este o piesă care plasează femeia într-o poziție de care aceasta încearcă să se desprindă cu orice preț astăzi. Alegerea acestui text pentru a transmite un mesaj feminist este cel puțin ironică, dar în același timp o provocare. Linia dintre extremă și echilibru este foarte fină când încercăm să atragem atenția asupra unor excese care au ajuns să împânzească societatea ca o molimă. Multe rele se ascund sub umbrela politically corectnessului, dar așa se-ntâmplă în general cu ideologiile. Deci cum facem să le combatem fără a ne expune dezbrăcați în fața tunurilor?
Cum lucrurile serioase sunt de obicei acceptate mai bine când sunt servite în glumă, una dintre soluțiile pentru a dezbate subiecte cu iz de praf de pulbere este să le îmbrăcăm în „cioace”. Varianta „zăpăcește publicul” până nu mai știe exact despre ce vorbim funcționează și ea, la nevoie. Leta pare să propună o combinație amuzantă între aceste două strategii. Deschizând vreo cinci fire narative de-a lungul spectacolului (care-și află concluzia până la final), actorii reușesc să țină publicul atent datorită structurii care creează constant senzația de randomness. Cumva, nu știm niciodată de unde o să sară iepurele, iar la un moment dat publicul începe să anticipeze apariția acestuia.
Conflictul principal este ciocnirea dintre credințele susținute de artiștii de formare clasică, versus artiștii care propun forme noi (conservatori versus progresiști). Avem un Treplev în Ana (dramaturga care rescrie textul în spectacol, interpretată de Sânziana Tarța) și în Ruxandra (regizoarea din spectacol, interpretată de Diana Buluga) și avem un Trigorin în vedeta trupei, Andrei (Radu Lărgeanu). Ruxandra aspiră la afecțiunea celor de la Schaubȕhne. (Pasărea mălai visează, cum se spune.) Iar Andrei este preocupat de publicul din sală și de valorile așa zis clasice, privind felul în care trebuie montat un spectacol. Un conflict secundar apare între vecinul lui Andrei, venit pentru prima oară la teatru și, desigur, turmentat și toată echipa tehnică (plasatoare, dramaturgă, regizoare etc) care încearcă disperată să-l scoată din sală ca să poată porni reprezentația. Se izbutește, într-un final, să se dea drumul la spectacol, după ce se stabilește conexiunea via wi-fi cu providența germană.
Dar, cum ziceam, soarta scorpiei este foarte dureroasă pentru femeia emancipată a secolului XXI. Cu siguranță nu dorim să ne punem în pantofii ei. Însă Leta, prin personajul dramaturgei care rescrie piesa lui Shakespeare alături de regizoarea din spectacol, găsește o soluție pentru a aduce această eroină mai aproape de femeia contemporană. Reprezentația începe cu Iulia (actrița care o joacă pe Cristina în spectacol, interpretată de Diana-Ioana Licu), tânără care ne va prezenta „Îmblânzirea scorpiei” făcând o analogie între piesa lui Shakespeare și mariajul părinților ei. Catarina (Cecilia Lucanu-Donat) este exponentul mamei sale, Petruchio (Cosmin Stănilă) al tatălui și tot așa. Povestea este plasată în perioada comunistă, iar Cristina prezintă spiritul liber al mamei, comparativ cu lașitatea tatălui. Mama ei asculta România Liberă la volum maxim cu geamurile deschise, pe când tatăl ei asculta și el canalul interzis, însă sub adăpostul plăpumii. Această ființă luminoasă care este mama ei e împinsă de familie și de circumstanțe într-o căsnicie pe care nu și-o dorește. Aici se lansează o teorie. Înainte de căsătorie femeia se află în stadiul de pupă. Tranziția către fluture sau gândac se produce în funcție de rezultatele căsniciei. Concluzia este destul de clară din start, având în vedere că tânăra revoltată își numește tatăl „gândac” încă de la început.
Trebuie să lămurim faptul că spectatorul urmărește mai multe planuri, deoarece avem de-a face și cu teatru în teatru. În tot haosul (o stare care reflectă bine spiritul românesc), apare un al 15-lea fir narativ, prin mama unuia dintre actori, aflată în public, care intervine ocazional în acțiune. Ea este exact femeia pe care-și doresc autoarele s-o reprezinte prin rescrierea piesei. Numai că doamna nu vrea să fie reprezentată și găsește analogia cu gândacul de-a dreptul jignitoare, fapt care o forțează pe dramaturgă să-și recunoască misoginismul internalizat. Ar fi de prisos să vă spunem mai multe despre acțiunea propriu-zisă, deoarece nu-i putem cuprinde farmecul în cuvinte. Este o experiență care trebuie trăită.
Prin toate aceste instanțe se atrage atenția asupra unor comportamente și atitudini care au început să se remarce tot mai frecvent atât în teatru, cât și în artă în general. Din dorința de a ne adapta tendințelor, ne expunem riscului de a fi luați de val. Nu trebuie să ne poticnim în ce a fost odată, dar nici să respingem posibilitatea progresului, atât timp cât acesta aduce un plus de valoare artei. Putem visa la Schaubuhne, dar nu trebuie să-i pierdem din vedere pe „ai noștri”. Este minunată încurajarea progresului, dar n-ar trebui să ne lepădăm în totalitate nici de mantia clasicilor. Cum spune Sergiu (Adrian Cucu), spectatorul nostru turmentat, trebuie găsit un echilibru. Sigur, întotdeauna vor fi cei care spun că nici cum nu e bine. Doar că nu-i putem mulțumi pe toți. Dar îi putem facem să râdă.
Spectacolul Letei este o adaptare simpatică, amuzantă, care tratează subiecte serioase din spatele măștii de bufon. Sigur, misoginismul internalizat, sexismul și nedreptățile nu se pot rezolva fără adoptarea unei poziții ferme, dar o astfel de abordare poate deschide un dialog amical, fără a trezi în vreuna din tabere (progresistă sau conservatoare) revolta.
Doar să sperăm că nu ajungem la vorba lui Păunescu:
„Două sute de ani! Atât!
Aveţi răbdare, nu chemaţi salvarea,
nu exageraţi, nu crâcniți,
regresaţi cu noi!”
Cronică realizată de
ANDREEA TELEHOI (Teatrologie, Master anul II – Management și Marketing Cultural)
SCORPIA NEÎMBLÂNZITĂ
După William Shakespeare
Text de spectacol de Leta Popescu, după o adaptare de Maria Manolescu
Traducător: Violeta Popa
Nume companie: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca
Țară companie: România
Regizor: Leta Popescu
Distribuția:
Ruxandra, regizoarea spectacolului – Diana Buluga
Ana, autoarea rescrierii – Sânziana Tarța
Sergiu, un spectator – Adrian Cucu
Virginia, o spectatoare – Irina Wintze
Geta, plasatoarea teatrului – Patricia Brad
Vică, regizor tehnic – Silvius Iorga
Miha, sufleor – Irina Barbir
Andrei, actorul-vedetă care îl joacă pe Baptista – Radu Lărgeanu
Mihai, actorul care îl joacă pe Petruccio – Cosmin Stănilă
Irina, actrița care o joacă pe Caterina – Cecilia Lucanu-Donat
Dragoș, actorul care îl joacă pe Hortensio – Radu Dogaru
Alina, actrița care o joacă pe Bianca – Alexandra Tarce
Iulia, actrița care o joacă pe Cristina – Diana-Ioana Licu
Echipa de creație:
Scenografia: Bogdan Spătaru
Muzica: Radu Dogaru
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Asistență de regie și colaje video: Irina Caraulă
Asistent de coregrafie: Ioana Moldovan
Design lumini: Jenel Moldovan